My way

Sunt in tren. Merge incet. Normal! Doar merge la Oras. Merge leganat, indeamna la somn. Il refuz politicos, nu pentru ca nu mi-ar fi somn, ci pentru ca m-a captivat privelistea. Nu cu frumusetea, nu, cu banalitatea. Campie ingalbenita de soare, ici-colo cate-un smoc de maracini, porumb parca gata sa-si dea duhul in bataia vantului, dar care arata cu dezinvoltura calatorilor oripilati din tren stiuletele erect, armate de floarea-soarelui ucise tocmai de cel al carui nume-l poarta, iar in departare, o turla de biserica holbandu-se nedumerita la natura cazuta in pacat. Toate astea derulandu-se prin fata ochilor mei cu uimitoarea viteza de 30km/h cu care se deplaseaza TGV-ul preistoric.
In tren era liniste. Era. Acum, o batranica pe la 60 de ani care a cam uitat sa coboare in gara corecta, isi baga cu gratie pula-n el tren, integrandu-se pana la contopire in tabloul rascracit al naturii obscen-dilii. Mi-am dat jos castile in care suna catifelat Andries. Memorez injuraturi noi!