Coming soon!

Acesta este locul. Aceasta este tara in care se va petrece un eveniment major. Aici se va intampla!
Mai important decat Oprah si Dan Diaconescu la un loc, mai inspaimantator decat Razboaiele Mondiale, Fat Man, Thin Man, Little Boy, Oprah si Dan Diaconescu laolalta, mai de neoprit decat Katrina, Vezuviu, DHL, Calul Troian, Oprah si Dan Diaconescu impreuna.
Sa fim mandri, sa fim curajosi, sa ne temem...
Romania va fi punctul de pornire a toate cate vor urma.
Romanie, Romanie! Un colt de paradis in care totul e posibil.
Un colt de rai in care mamaliga explodeaza!

Ora cu tara de gat sau despre libertate, in felul meu

Cuvantul de azi: Libertate. Ce-i libertatea? Cine vrea sa raspunda azi, doua degete sus. Nu Danut, NU alea doua!! Altcineva? N-a invatat nimeni lectia? Da, Andreea, sa auzim... Stai jos, patru! Libertatea nu e tabloid si n-are legatura cu fata de la pagina 5! Bine... nu va trec azi notele, dar data viitoare dam lucrare de control. Cine lipseste, ramane corijent, asa ca va astept pe toti.
Toti 20 de milioane!!

Not much..

Imi doresc o camera albasta. Albastra de...Voronet, daca s-ar putea. O usa , o lumanare, un pat. Fara ferestre. Nu vreau sa vad ce-i afara! Si fara masa. Niciodata nu mi-au placut mesele, imi provoaca un sentiment de inferioritate; ele au patru picioare. Scaunele au tot patru picioare, dar ele imi sunt simpatice. Accept si un scaun; sau doua. Nu mai mult de doua, nu vreau miriapozi in camera albastra! Si-as mai vrea o carte. O carte scrisa doar pe jumatate. Sa zicem, Portretul lui Dorian Gray. Am citit-o demult, nu imi mai amintesc cum se termina. Mi-as putea imagina cate un sfarsit in fiecare seara. Si un cutit. Cu care sa-mi tai drum pana la scaun.
Imi doresc o camera albastra, fara acoperis. Sa pot vedea cerul. Sa pot vedea uimirea de pe fetele sfintilor. Da, mi-ati dat cate un deget fiecare; iar eu am strans in camera albastra mainile, cu totul.

...off tropic...

Am fost un copil rau! Nu mi-am ascultat parintii. Ca mi-a zis mama sa ma fac popa. Eu, nimic: Batman! Batman!

Greu de uimit 4

In ultima vreme, sunt din ce in ce mai putine lucruri care ma impresioneaza sau ma uimesc. N-am mai ramas "mut de uimire", ca sa folosesc un cliseu des intalnit la proteve, la ora cinci, de mult, de mult de tot. De cand era lupul catel. Nu spun ca nu exista lucruri interesante, impresionante, constructii marete, fapte demne de lauda, oameni deosebiti pe care mi i-as dori ca prieteni. Exista! Dar problema e creierul meu naclait, aflat intr-o semipermanenta stare de letargie emotionala provocata de televizor, de presa scrisa, de mass-media in general. Nunti si inmormantari live, crime oribile ca mega-subiect de prime-time, politica scaldata in magie si flacari violet. Si-atunci, sa ma mai mire ceva?!? Ultimul lucru care m-a uimit cred c-a fost mersul. Mersul in doua picioare. Ce vremuri! Invatam sa merg...

Sa ne jucam de-a gripa si de-a porcul...

...si mai ales, sa nu ne mai jucam.
Crunta razbunare a ramatorului continua. Sparge capete, da cu primatele de pamant. Vestitul homo sapiens grohaie la cozi uriase, se pizduie cu vecinul de cotet pentru seringa cu ivomec. Grija pentru soricul lui si al familiei creste direct proportional cu numarul vedetelor atinse de pandemie.
Margaritas ante porcos!

Azi sunt cult. In cap.

Balada omului care n-a ajuns nimic din ce-a vrut sã fie
de Stefan Baciu

Asi fi vrut sã fiu un piccol în Tahiti
cautator de perle negre undeva în Bali
în Samoa sã pazesc tacerile clipitei
în Florida sã scutur portocalii

asi fi vrut sã fiu acrobat în Filipine
sau cowboy în insulele Mariane
în Bolivia aur asi fi vrut sã caut în mine
cormorani sub albe ceruri pakistane

asi fi vrut sã cânt în Tucuman milonga*
sã conduc un taxi în Santiago vara
sã dansez în baruri la Macuto conga
sau în Tenerife sã-mi instrun ghitara

asi fi vrut sã fiu birtas în Turnu Magurele
flasnetar de port uitat în Calarasi
asi fi vrut sã fiu un lustragiu de stele
profesor de canto în liceu la Iasi

asi fi vrut sã fiu notar în Fagaras
marinar pe-o barca alba la Roscoff
vanzator de ziare'n piata la Medias
negustor de mure'n piata la Brasov

n'am ajuns nimica din ce-am vrut sã fiu
nici campion de rugby, vatman sau birjar
bate-un vant din Kona, ploua si-i tarziu
matur praful lunii singur intr'un far.

O poezioara care mi-a adus aminte de copilarie. De ganduri si dorinte ce pareau atat de usor de realizat, in acele vremuri. Si cat de tare trebuie sa te lovesti de pragul de sus ca sa iti dai seama ca nu mai esti copil, ca ai crescut, ca pragul de care tocmai ai dat cu capul, mai ieri nu-l puteai ajunge nici cand te urcai pe scaunel. Acum, tot ce mi-a mai ramas de facut e sa matur praful de stele. De stele verzi...